Draga muca,iata’ne din nou, dupa mult timp, fata in fata. ma rog, de fapt fata in ecran de laptop. probabil te astepti la o noua odisee, in care sa transpun viata mea din ultima vreme, dar in mod surprinzator nu vei capata nimic de genul asta. in schimb, pot sa ma laud cu faptul ca este aproape sigur ca voi promova si anul acesta. soarta.in alta ordine de idei, viata mea o ia pe un fagas ciudat. ciudat rau. am trait mult mai putin intens in ultima vreme si nu am facut prea multe lucruri de care sa fiu mandra. dar, dupa cum spunea un tip bine lucrat in nu stiu ce serial de pe axn pe care am nimerit din greseala azi dimineata cand ar fi trebuit sa invat la istorie, nu conteaza de cate ori te impiedici si cazi, atata vreme cat continui sa mergi mai departe. e adevarat ca eu m’am impiedicat cam des in ultima vreme, dar i’m still standing, cum zice romanu’.ultima saptamana a fost marcata de dezamagiri. luni, doua dintr’un foc. prima, a fost faptul ca mi’am confirmat, INCA O DATA!, ca eu nu voi putea lua niciodata mai mult de 7 la mate. dar banuiesc ca asta stiai deja. a doua, mult mai profunda, a fost ca Mr. M. are o noua achizitie, din seria limitata “flori iacoban”. dar este prea tarziu si eu sunt prea lucida ca sa intru in detalii din astea dureroase acum. asa ca am sa trec mai departe, la ziua de marti. teza la fizica a fost un fiasco memorabil, in ciuda tuturor incercarilor mele de a intelege si apoi aplica in problema miscarea circulara (in timpul tezei, bineinteles!). apoi, a urmat descoperirea ca daca doua persoane de sex opus se imbraca in tricouri de aceeasi culoare, in aceeasi zi, merg la bufet impreuna si apoi se mai si giugiulesc putin in capatul scarilor, nu poate fi de bine. in sfarsit, teza la romana, 10, din nou, inca unul pe langa patrul (4) acela pe care profa a fost atat de amabila incat sa mi’l dea tocmai mie. gata si ziua de marti. miercuri…a, da, miercuri! ziua in care am constatat ca pot fuma un pachet intreg de pall mall slim portocaliu fara sa fac stop cardiac. si da, miercuri, ziua in care luciditatea mea s’a dus pe apa sambetei, impreuna cu fumul, si m’a lasat fara aparare in fata unui telefon care avea in agenda numarul lui R. ce a urmat, nu putea fi decat de rau. adica la inceput a fost chiar bine.“ma bucur ca m’ai sunat. mi’era dor de tine. ma gandeam sa te sun si eu, dar mi’ai luat’o inainte” si alte din astea. dar apoi, totul s’a stricat. de fapt, convorbirea a fost doar intriga, placuta de altfel. ca sa scurtez, i’am dat id’ul meu de mess, iar el mi’a promis ca vorbim seara, cand ajung acasa.“mda”, m’am gandit eu imediat, “la fel cum am vorbit si atunci cand dupa singura seara pe care am petrecut’o impreuna, ai promis ca ma suni, si nu ai facut’o timp de trei zile, cand tot eu te’am sunat ca sa vad daca rezervasei masa pentru sambata” dar, mi’am calcat pe suflet si pe vorbele care erau gata-gata sa tasneasca si i’am dictat id’ul. litera cu litera.seara, am furat laptopul, am deschis messul si am dat infrigurata accept la invite’ul pe care mi’l trimisese deja – “semn bun”, am gandit eu delirand. am inceput sa ma conversez cu niste cretini pe care nici nu stiam ca’i aveam in lista, pana cand, intr’un sfarsit, a aparut mult asteptata ferastruica, cu nickul lui scris sus in stanga.a urmat o conversatie pe care nu am de gand sa o redau aici. o conversatie atat de penibila, incat luand parte chiar eu la ea, mi’am dorit atunci, si imi doresc si acum, sa nu mai dau ochii niciodata cu baiatul pe care, cu doar 48 de ore in urma, mi’as fi dorit cu ardoare sa’l vad. dupa ce am incheiat discutia cu el, i’am trimis’o bineinteles lui Bu, si am mai si salvat’o in cutia mea de mail. poate ca nu o voi posta niciodata, desi daca stau sa ma gandesc mai bine, este o adevarata capodopera a intelectului uman, ce merita a fi impartasita. oricum, este in siguranta si asa va ramane pana ma voi hotari ce sa fac in continuare.dar destul despre R! faceam o lista a dezamagirilor si joia este next. joi, adica azi. adica ieri, ca e deja 01.35. nu mare lucru s’a intamplat azi, asta daca nu luam in considerare faptul ca mama nu mai are incredere in mine din cauza unui incident in care sunt implicate niste sandale.cam atat despre saptamana mea de pana acum. maine, adica azi, ma asteapta un prof de mate bucuros sa’mi dea un 3 dupa ce eu nu voi sti nici o formula la trigonometrie, un test cu propozitii morbide de transformat din active in passive si invers la engleza, o norma la sport si nu in ultimul rand, traducerea unui text din germana in romana. pentru nota, bineinteles! si toate astea, fara sa mai pun la socoteala tipul ala bun pe care il vad in fiecare zi in metrou si cu care nu am sa vorbesc nici de aceasta data, si nici baiatul cu tricou asortat cu cel al fetei care il insoteste la bufet…dar toate astea au si o parte buna. maine dimineata, mai vad inca doua episoade din Ed.

de mult am auzit eu de tipul ăsta şi am tot vrut să’l citesc. orice de el, dar multă vreme nu am găsit nicio carte de’a lui. până sâmbăta trecută, când mi’am luat în sfârşit “Jurnal”.

mişto carte, de fapt stilul în care e scrisă face toţi banii. subiectul abordat nu e tocmai atât de profund cum mă aşteptam (nu tratează chiar world peace sau global warming). pe scurt, este vorba despre o tipă, Misty, al cărei soţ, Peter, a încercat să se sinucidă şi acum este ca o legumă, în spital. cartea este de fapt jurnalul pe care Misty se hotărăşte să’l ţină cât timp Peter este în comă.

ideea e că Misty l’a cunoscut pe Peter la Şcoala de Arte (tipa visa să devină artistă, dar acum este chelneriţă). Peter…este un personaj interesant. de exemplu, în şcoală, obişnuia să poarte nişte broşe vechi prinse direct de piele, pentru că, zicea el, nu poţi să creezi dacă nu simţi durere. gagiul era un fel de arhitect de case de vacanţă şi înainte de a se sinucide, a zidit câte o cameră din fiecare casă (bucătăria, tebaraua, un hol, o bucată de living, etc), nu înainte de a decora pereţii acelei camere cu texte malefice, de genul: “…cumplit blestem de moarte”, “…sângele tău ne ajută să menţinem lumea intactă pentru generaţiile următoare…”, “…nu-i treaba mea să le iau gâtul. Ea e călăul…”, etc. minunat, nu?

deci, concluzionând, în “Jurnal” avem una bucată eroină cu talent dar care şi’a ratat viaţa, una bucată soţ sinucigaş cu o existenţă cam morbidă, şi una bucată insulă numită Waytansea (adică unde se petrece acţiunea, v’aţi prins, da?), unde toţi locuitorii care pe vremuri fuseseră incredibil de bogaţi au sărăcit şi acum speră că Misty îi va izbăvi cu picturile ei.

ştiu că descrierea mea nu e tocmai cea mai reuşită sau cea mai pozitivă şi nu aş vrea să credeţi că sunt o persoană superficială şi că nu am rămas cu nimic din cartea asta. în esenţă, printre înjurături, limbaj destul de vulgar şi scene dure, Palahniuk transmite totuşi something big. dar ce anume, vă las să descoperiţi voi.

ce vreau eu de fapt să spun este că s’a dus dracu’ spontaneitatea din oameni. nimeni nu mai trăieşte clipa. toţi se complac în rutina lor, în faţa calculatorului, sau pe fotoliu la tv, sau mai ştiu eu unde, făcând o activitate stupidă.

ne irosim viaţa, băi oameni buni!

aşa că o să scriu. nu sunt hotărâtă dacă să mai postez chestii personale sau nu, dar presupun că o să decid în funcţie de cât de deprimată am să fiu. pe viitor.

cam atât pentru postul ăsta. 

atmosfera a fost incredibilă. toată lumea era în picioare, aclamându’i. la i can’t get no satisfaction şi miss you, audienţa a explodat pur şi simplu. la mine, combinaţia de bere, adrenalină şi lipsă de nicotină, a avut un efect exploziv. 

concert unic, ocazie unică, trupă unică. toate într’o singură seară. în românia.

ar mai fi mers totuşi un bis… 

ma gandeam acum cateva zile ca in prezent exista leac aproape pentru orice (bineinteles ca nu vorbesc aici de boli incurabile, etc.). dar, de la inceputul omenirii, nimeni nu a reusit sa gaseasca remediul infailibil “for a broken hart”. probabil ca vor fi destui care nu vor avea habar despre ce incerc eu sa zic aici, dar toti vor suferi din dragoste, la un moment dat. mai mult sau mai putin, mai profund sau mai superficial, mai devreme sau mai tarziu, toti vor simti muscatura necrutatoare a dezamagirii, cea mai dureroasa dintre toate. aceasta vine sub diferite forme: iubire neimpartasita, dragoste platonica, sau distrusa dintr’o prostie, sau multe altele; cert este ca motive de suferinta se vor gasi mereu.

stiti plasturii aia anti-fumat, pe care ti’i lipesti pe brat sau pe spate si nu te mai gandesti la tigari? intr’adevar sunt folositori daca vrei sa renunti la fumat, dar ce iti poti lipi si pe ce parte a corpului daca vrei sa renunti la o persoana? stiu ca initial am vrut ca articolul asta sa fie aproximativ obiectiv si fara implicare personala, dar se pare ca in circumstantele actuale, it’s just impossible.

si acum, vechea formula: “am cunoscut un tip…” dar am sa ma opresc aici. pentru ca inceput a treia oara “sideways” si pentru ca e prea trist sa recunosc ca s’ar putea sa ma fi indragostit din nou de o iubire care probabil ca nu o sa se intample…

Acum, lucrurile sunt mult mai simple. El o vede pe ea (in club, terasa, metrou, etc), ea il vede si ea, urmeaza un schimb mai mult sau mai putin intens de priviri, eventual si cate un zambet, si apoi direct propunerea: “hai sa ne lingem!” sau “hai sa ne’o punem!”. “bine, hai!”. si gata. in cel mult jumatate de ora se consuma o relatie ce acum cateva zeci de ani ar fi durat o viata intreaga. fara sentimente, fara emotii sau implicatii, no strings attached. chiar ca traim intr’o lume in care totul se intampla repede…

am fost de doua ori la aqua magic si am salivat dupa fiecare salvamar bine lucrat si cu piele ciocolatie de acolo. am agatat si un barman, caruia i’am dat adresa mea de mail si acum sunt nevoita sa resping propunerile de “iesiri la un suc” pe care le primesc din 5 in 5 min. ah, da, si a mai fost si tipul de la saltele, care era student la teologie si care aproape ca m’a cerut de nevasta. si mai era si alex, tipul cret langa care ne asezam salteaua de fiecare data…

in afara de flirturi, a mai fost si baia in mare de marti noaptea. eu, bu si inca doi tipi. mirific, intr’adevar, daca ignor cele -10 grade din apa si de afara. bineinteles ca noi fetele nu am avut prosoape si ca baietii au trebuit sa ne incalzeasca cu ale lor… dupa seara aia, a urmat inca o zi de aqua magic cu cei trei crai (cei doi din mare mai aveau un prieten). si eu si bu ne aleseseram deja partida; mie aproape ca mi’a iesit combinatia, ei mai putin, dar esentialul e ca we had a blast…

îmi plac temele cu două coloane, care îţi ordonează frumos posturile, în care nu te pierzi căutând ceva ce n’ai scris niciodată, care au “custom image header” şi care au şi calendar la extras. da, sunt doar fiţe, dar sunt fiţe care mă fac să mă simt în siguranţă în intimitatea blogului meu şi care îmi permit să’mi las discret semnătura şi parfumul all over it.

nu mă judecaţi. toată lumea are tabieturi şi obiceiuri stupide. am un prieten care foloseşte paranteze drepte în loc de rotunde, unul care pune “…” după fiecare propoziţie, unul care foloseşte “tz”, “sh”, etc în loc de diacritice şi unul care nu scrie deloc, pentru că nu’i place. dar până la urmă, tocmai asta e ceea ce ne particularizează şi ne face unici, lucrurile astea mici şi ridicole care ni s’au impregnat în subconştient şi care lasă celor cu adevărat inteligenţi indicii despre adevăraţii noi.

aşa că vă las, dragilor, să vă descoperiţi propriile chichiţe şi pe ale alţilor…